24 octombrie 2014

Trădat cu dragoste

1. NU, nu eu! (sper!) :))
2. Bineînţeles, un prieten de-al meu şi chiar unul bun!

         Iar acest prieten poate fi, credeţi-mă, oricare din cei din lista mea de prieteni (upsy!:)) pentru amuzamentul personal, dar şi pentru evitarea unei tragedii shakespeariene, nu o să divulg deocamdată niciun nume, deşi mulţi dintre voi, dragii mei, vă puteţi pune nişte întrebări absolut legitime după citirea poveştii ăsteia. :))
            Bun! Pentru început trebuie lămurit faptul că istorioara asta recentă nu e chiar despre el, pe persoană fizică, ci despre jumătatea lui, şi nu aia bună, din câte o să vedem imediat!
             Aşadar ies aseară cu nişte tovarăşi la meci (clasic). Steaua cu FC Nimeni din Portugalia, dar asta are mai puţin importanţă. În faţa noastră - plasma, sub ea, o masă. La un moment dat, se aşează stingher un tip la vreo 30 ani, uscăţiv, înăltuţ, destul de prost îmbrăcat şi crispat de parcă nimerise absolut inopinat într-un bar de gay. Comandă două băuturi, ceva cocktailuri pe bază de portocaliu. După vasta mea expertiză bahică erau ceva Orange vodka, asezonate cu  frişcă şi nelipsita umbreluţă (că tot ploua afară). Şi se pune tipul pe aşteptat. Şi aşteaptă şi iar aşteaptă, fixându-ne rece cu privirea pe fiecare dintre noi.
          Paranteză: Am observat toate aceste detalii nu pentru că aş fi fost eu un foarte fin observator, candidatul ideal al SIE, ci pentru că nenea ăsta stătea fix în faţa mea, la 2 metri, iar traiectoria privirii mele de la punctul T0 - berea, la T1 - plasma, se intersecta invariabil cu aria lui de acoperire vizuală. OK!
             La noi la masă plin de glume, discuţii în contradictoriu, bârfe, râsete, bună dispoziţie…cam ca la un meci, nimic ieşit din comun:)) Din senin, îmi întorc scurt privirea spre intrarea în crâşmă şi o observ venind pe prietena unuia dintre prietenii mei cei mai apropiaţi (oare cine o fi?!:)). Vine gagica, super încrezătoare şi oarecum zâmbăreaţă şi se aşează ştrengar,dintr-o mişcare, la masa individului. Se dezbracă alene de ţoale, se apleacă peste masă şi-l pupă mişeleşte în mufarină pe îndrăgostit, după care, în timp ce se lăsă înapoi pe scaun, execută un scurt, dar cuprinzător, tur de orizont al meselor din incintă. Inevitabil, pentru un sfert de secundă, timpul îngheţă: privirea i se oprise la mine! şi până să fac eu vreun gest, pune culpabil ochii în pământ, se ridică brusc şi iese valvârtej din local. Vă rog să vă închipuiți că eu, în tot acest timp, stăteam cam ca la dentist, nemişcat, cu gură căscată, fără să-mi pot crede ochilor! Refuzam să cred că am văzut ce am văzut! Ca să înţelegeţi, fătuca asta şi cu tovarăşul meu erau împreună de când se ştiu, cu o extrem de luuungă istorie în spate, plină de suişuri şi coborâşuri. Au trecut şi prin multe probleme, încât ar fi putut foarte bine să scoată o culegere pentru olimpiada internaţională de matematică! Însă, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieţii ei se iubeau extrem de mult. Sau cel puţin aşa dădeau de înţeles!
              Revenind. Amantalâcul, rămas singur la masă, uluit de ce se întâmplă, se uită contrariat în urma ei şi nu înţelegea ce-a păţit fătuca. În secunda doi, îi sună telefonul, vorbeşte scurt, se ridică, îşi ia ţigările şi cele două orinjuri plătite şi iese în grabă din bar.
             Eu încă eram tot cu gura deschisă şi încercam să diger ce mi-a fost dat să văd… What?!?! Cam cât ghinion să aibă făptura asta gingaşă încât să păţească una ca asta?!:)) Încă nu sunt foarte hotărât ce să fac în situaţia dată… mai analizez problema şi cântăresc consecinţele! :)

PS. Pt fete:    Dacă tot o faceţi, faceţi-o profesionist, ce mama naibii!
       Pt băieţi: Ştiţi bancu cu Napoleon, nu?!