PS. daţi click pt. mărire!
Vă spun eu: furtunul rupt al pompei de benzină!
Totuşi, dacă în toate
cele 6 ipostaze a fost vorba doar despre muieri, în declaraţia de faţă este
vorba despre un mascul alfa, un bun tovarăş de-al meu (îl vom nota cu "Ş."). Întâmplarea de pomină s-a petrecut într-o vineri
de mai, pe la amiază, în incinta benzinăriei austriece de la intrarea în Diej,
dinspre Kolosvar. Extenuat fiind după 2 ore de muncă şi 22 de distracţie, Ş. intră la pompă să alimenteze, face plinul, dar lasă furtunul în rezervor şi
merge să plătească. Bazându-se pe faptul că măcar unul dintre bondarii ăia de angajaţi,
care altădată sar ca termitele să te ajute obligat-forţat, va orbecăi un gest
de extracţie al furtunului din orificiul rezervorului, Ş. se întoarce liniştit de la
ghişeu, se urcă în maşină, porneşte şi BIFFF!! Din spusele sale imaginea a fost
una cel puţin identică cu cele din colaj. Iar sunetul, suficient de puternic să atragă
toţi gură-cască din perimetru. Cât ai zice „poliţia” nişte vajnici
reprezentanţi ai organului s-au deplasat de urgenţă să noteze problema. Declaraţii, figuri, iertăciuni, promisiuni.
Restul îl va acoperi firma de asigurare a maşinii.
Ce învăţăm noi din această păţanie:
1. Dacă tot ai retrovizoare, foloseşte-le!
2. Nu lăsa pe altul să-ţi facă treaba, iar dacă tot
o începi tu, du-o până la capăt.
3. Încearcă să dormi măcar 5 ore/noapte în caz că
te apucă dorul de ducă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu