1. NU, nu eu! (sper!) :))
2. Bineînţeles, un prieten de-al meu şi chiar unul bun!
Iar acest prieten poate fi, credeţi-mă, oricare din cei din lista mea de
prieteni (upsy!:)) pentru amuzamentul personal, dar şi pentru
evitarea unei tragedii shakespeariene, nu o să divulg deocamdată niciun nume, deşi mulţi
dintre voi, dragii mei, vă puteţi pune nişte întrebări absolut legitime după
citirea poveştii ăsteia. :))
Bun! Pentru început trebuie lămurit faptul că istorioara asta recentă nu e
chiar despre el, pe persoană fizică, ci despre jumătatea lui, şi nu aia bună, din
câte o să vedem imediat!
Aşadar ies aseară cu nişte tovarăşi la meci (clasic). Steaua cu FC Nimeni
din Portugalia, dar asta are mai puţin importanţă. În faţa noastră - plasma,
sub ea, o masă. La un moment dat, se aşează stingher un tip la vreo 30 ani, uscăţiv,
înăltuţ, destul de prost îmbrăcat şi crispat de parcă nimerise absolut inopinat
într-un bar de gay. Comandă două băuturi, ceva cocktailuri pe bază de portocaliu.
După vasta mea expertiză bahică erau ceva Orange vodka, asezonate cu frişcă şi nelipsita umbreluţă (că tot ploua
afară). Şi se pune tipul pe aşteptat. Şi aşteaptă şi iar aşteaptă, fixându-ne rece
cu privirea pe fiecare dintre noi.
Paranteză: Am observat toate aceste detalii nu pentru că aş fi fost eu un
foarte fin observator, candidatul ideal al SIE, ci pentru că nenea ăsta stătea
fix în faţa mea, la 2 metri, iar traiectoria privirii mele de la punctul T0 -
berea, la T1 - plasma, se intersecta invariabil cu aria lui de acoperire
vizuală. OK!
La noi la masă plin de glume, discuţii în contradictoriu, bârfe, râsete, bună
dispoziţie…cam ca la un meci, nimic ieşit din comun:)) Din senin, îmi întorc scurt privirea spre
intrarea în crâşmă şi o observ venind pe prietena unuia dintre prietenii mei
cei mai apropiaţi (oare cine o fi?!:)). Vine gagica, super încrezătoare şi
oarecum zâmbăreaţă şi se aşează ştrengar,dintr-o mişcare, la masa individului. Se dezbracă alene de ţoale, se apleacă peste masă şi-l pupă mişeleşte în mufarină
pe îndrăgostit, după care, în timp ce se lăsă înapoi pe scaun, execută un scurt,
dar cuprinzător, tur de orizont al meselor din incintă. Inevitabil, pentru un
sfert de secundă, timpul îngheţă: privirea i se oprise la mine! şi până să fac
eu vreun gest, pune culpabil ochii în pământ, se ridică brusc şi iese valvârtej
din local. Vă rog să vă închipuiți că eu, în tot acest timp, stăteam cam ca la
dentist, nemişcat, cu gură căscată, fără să-mi pot crede ochilor! Refuzam să
cred că am văzut ce am văzut! Ca să înţelegeţi, fătuca asta şi cu tovarăşul meu
erau împreună de când se ştiu, cu o extrem de luuungă istorie în spate, plină
de suişuri şi coborâşuri. Au trecut şi prin multe probleme, încât ar fi putut
foarte bine să scoată o culegere pentru olimpiada internaţională de matematică!
Însă, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieţii ei se iubeau extrem de mult. Sau
cel puţin aşa dădeau de înţeles!
Revenind. Amantalâcul, rămas singur la masă, uluit de ce se întâmplă, se
uită contrariat în urma ei şi nu înţelegea ce-a păţit fătuca. În secunda doi,
îi sună telefonul, vorbeşte scurt, se ridică, îşi ia ţigările şi cele două
orinjuri plătite şi iese în grabă din bar.
Eu încă eram tot cu gura deschisă şi încercam să diger ce mi-a fost dat să
văd… What?!?! Cam cât ghinion să aibă făptura asta gingaşă încât să păţească
una ca asta?!:)) Încă nu sunt foarte hotărât ce să fac în situaţia dată… mai
analizez problema şi cântăresc consecinţele! :)
PS. Pt fete: Dacă tot o faceţi, faceţi-o profesionist, ce mama naibii!
Pt băieţi: Ştiţi bancu cu Napoleon, nu?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu