7 decembrie 2011

De rasul porcului

Având în vedere neplăcutul incident al porcului care a ucis cu sânge rece un oltean, Parlamentul României a pus în discuţie un nou proiect de lege privind condiţiile în care un patruped porcin poate asoma un humanoid.
Conform referatului de aprobare al proiectului de lege, înainte de sacrificare, fiecare guiţător va fi obligat să întocmească victimelor un testament şi o declaraţie de mână în care acestea sunt de acord ca, după odiosul eveniment, organele să le fie prelevate pentru transplant. Totodată, porcinii vor asigura oamenilor posibilitatea îndeplinirii ultimei dorinţe. Totuşi, această obligaţie poate fi evitată dacă oamenii vor opta pentru o friptură din ceafă de porc, întrucât, conform reglementărilor în vigoare, este interzisă sfidarea autorităţilor statului naţional.
Apaşul Ion Clămparu, supranumit şi Cap de Porc

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu