Videouri

Loading...

25 martie 2012

Cu 2 gipiesuri nu se face destinaţie

La sfârşitul săptămânii am fost în Polonia. Nimic nou sub soare. Doar că de data asta am fost cu un şofer puţin mai habarnist, care n-a pus neam de neamul lui piciorul în patria lui Sobiesky. Cum nimeni dintre noi nu ştia traseul decât din auzite, la intrarea în Bozgoria ne-am instalat GPS-urile: unul al nostru, altul al maşinii (navigaţia). După primele 5 minute ne-am dat seama că ăstea două nu se prea cunosc – primul arăta 660 km până la destinaţie, al doilea 864. Wtf?! Zic hai să le lăsăm totuşi pe amândouă că n-au cum să facă rău. Asta până într-o intersecţie în Debrecen în care unul ne îndemna s-o luăm la stânga şi s-o ţinem aşa vreo 50 de km, celălalt să virăm brusc dreapta. Wtf 2!? După o scurtă consultare cu ceilalţi membrii ai delegaţiei am decis să-l menţinem în funcţie pe-al nostru că avea un background pozitiv fiind umblat prin Europa, şi în plus, ştia româneşte.
Toate bune şi frumoase până în Polonia (ne-am mai pierdut o dată în Slovacia, dar scurt). La vreo 20 de km de Cracovia, conform GPS-ului, am început să răsuflăm uşuraţi, asta până intrarăm prin nişte păduri cu drumuri mai ciudate care deveneau din ce în ce mai înguste şi cu rare urme de civilizaţie. Deja şoferul începea să transpire, să-şi scarpine chelia, să dea din cap tot mai neîncrezător şi să-şi promită sieşi că, dacă scapă şi din asta se îmbată crunt, deşi n-a pus alcool în cutia limbii de peste 5 ani. Bonus – motorină nexam! Soarele îşi dădea şi el duhul în zori. Zic, hai totuşi să întrebăm pe cineva. Dar pe cine?! Dăm în sfârşit de un nene pe-a cărui faţă scria clar c-a lipsit de la cursurile de engleză. Facem un mic schimb inter-lingvistic: noi cu  romgleza, el cu polona. N-am înţeles nimic, dar îi mulţumim pentru amabilitate. Mergem tot înainte că înainte era mai bine. Disperarea creştea şi ea exponenţial. Ajungem la o intersecţie...a câtea oare?! GPSul ne spunea înainte, dar şoferul ezita să apese pedala de acceleraţie. Şi stăm. În 5 minute apar două femei şi ele foarte bune cunoscătoare de polonă. Şi cam atât. Totuşi, din maimuţăreli, ne dăm seama că trebuie să ne întoarcem pe unde am venit vreo 10 km. Pfuuui! Ne-am dat în sfârşit seama că singura soluţie să ieşim din rahatul ăsta şi să nu ne facem definitiv de kko în faţa celor care ne aşteptau de vreo 3 ore bune la hotel, era să închidem GPS-ul şi să ne orientăm mai mult după indicatoare. Aşa am făcut şi slavă domnului că am ajuns cu bine. La întoarcere a fost o altă distracţie: un drum de 8-9 ore l-am făcut în 12 – alesesem un traseu ultra montan prin Munţii Tatra din Slovacia :P 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu