Deşi Velăntains, ediţia 2012, a fost o adevarată zi de iarnă, atmosfera din stradă, la orele amiezii, a semănat mai mult a primăvară şi nu neapărat din cauza ghioceilor, ci mai degrabă a pseudo-îndrăgostiţilor cu fluturaşi în adbomen. Unde păşeai, că era simplă stradă, că era staţie de troleu sau trecere de pietoni, dădeai nas în nas cu bezelele, strângerile de mână şi privirile indecente ale acestor idealişti simpatici. Era mai ceva ca-ntr-un roman de-al Sandrei Brown featuring Paulo Coelho! Acuma să nu credeţi că mi-a strârnit vreo urmă de invidie acest fairytale...nici vorbă! Ba din contră. Toată această euforie instantă a infuziei de fiori metafizici nu este altceva decât o aparenţă banală şi periculoasă a ceea ce va deveni ea peste câtva timp sub apăsarea insensibilă a bombeului temporal. Fericirea iluzorie afişată azi ostentativ, sub ochii privitorilor indiferenţi, se va transforma treptat şi iremediabil într-o rutină apăsătoare care te ţine prizonier fără nicio posibilitate de recurs. Şi-atunci stai şi cugeţi ca badea Gheorghe de pe laiţa din uliţă: "Ce folos?!". Cum viaţa e doar un drum spre moarte, dragostea nu trebuie să creeze, în nici într-un caz, acei bolovani colţuroşi de care să te loveşti în timp ce păşeşti tremurând înspre luminişul tunelului...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu