Afacerea „Candela oficială”

         Mă surprind de multe ori cujetând, precum badea Gheorghe pe laiţa din faţa bătăturii, la întortocheatele căi ale Domnului edificate de reprezentanţii acestuia în teritoriu – sfinţii părinţi. Pe principiul „şi gura noastră ar mânca o prescură”, Patriarhia Română a lansat de Paşti candela oficială. La o primă auzenie a sintagmei te întrebi ce-o mai fi şi asta?! Sunt atât de multe tipuri de candele încât a fost nevoie de intervenţia hotărâtă, în forţă, a Preafericitului „Bre, până aici! Gata cu fake-urile ăstea de 2 lei de pe piaţă. Drept-credincioşilor, vă arătăm noi cum trebuie să arate o candelă vero, originală: galbenă, 60 de ore de funcţionare garantate şi costă 7 lei!”. Treaba-i oablă ca covrigu: ortodocşii vor ştii de acum încolo ce să cumpere, evitând cu fermitate ofertele indecente ale comercianţilor de ceară cu fitil care-şi vând dispozitivele la 3-4 lei bucata. Adevărul e că altfel arde lumina din brichetă într-o candelă binecuvântată de însuși Preaf. Daniel!

      Iar lumina galben-aurie degajată, nu poate decât să le încălzească şi mai mult sufletele buzunarelor acestor vajnici păstori ai turmei Domnului. Cum? Păi simplu: în condiţiile în care reprezentanţii Patriarhiei estimează vânzări de aprox. 10-12 milioane de candele anual (că din fericire, poporul român e foarte credincios), iar preţul unei unităţi e de aproape 2 euro, rezultă un profit de peste 20 de milioane de euro şi asta doar prin alăturarea unui cuvânt profan altuia religios. Este că sfinţii părinţi se pricep şi la afaceri?

Comuniunea om-lighioană

     Un’te duci tu mielule?

     La tăiere, porcule!

      Sacrificarea aproape ritualică a urătăniilor cu prilejul unei sărbăutori religioase reprezintă un obicei destul de înrădăcinat în mentalul colectiv românesc. Nicăieri în lumea largă nu mai vezi aşa ceva. Până şi papuaşii din Guineea trag cu arcul numai atunci când le chiorăie maţele de foame, fără să facă asta cu o periodicitate calendaristică bine stabilită.

      Românii nu se simt bine dacă nu fac o porcucidere de Crăciun sau jupuii un mieluţ de Paşti. Bine că nu mai avem în calendar şi alte sărbători mari care trebuiesc musai marcate de vreo asomare tradiţională cu toporu şi cuţitu. Dacă totuşi ar exista aşa ceva, ce-am putea să mai sacrificăm din coteţ? În ordinea firească, ar fi rândul găinei. Da ce să faci cu una? E cam de porc! Nici măcar o curcă nu-ţi ajunge să furajezi toţi boii de musafiri. Minim 10 gallus domestica zic eu c-ar fi cifra corectă dacă nu vrei să te faci de oaie. Mai aştept sugestii…

În p..ost cu satelitu'

Conform presei internaţionale SUA şi Japonia sunt în stare de alertă după ce Coreea de Nord a anunţat că va lansa o rachetă. Le tremură nădrajii să nu fie vreo rachetă balistică militară care să cadă din greşeală pe teritoriul unui stat „interesant”. Comuniştii lui Kim Jong Un ţin însă să-i liniştească, sugerându-le c-ar fi vorba doar de lansarea unui satelit. Şi, ca să-i convingă, dictatorul a dictat ca toţi reprezentanţii presei internaţionale pot asista după dictare la această întâmplare, ba chiar participa la un spectacol artistic pregătit intens de şoimii patriei cu ochii orizontalizaţi din extremul Orient.  

Cuuum? Un spectacol artistic (deci folcloric) pentru lansarea unei rachete?!  Care să fie legătura dintre un satelit şi tradiţie, zău că nu ştiu…. Cert e că România s-ar putea apreta la un astfel de eveniment. Iată un astfel de scenariu, în eventualitatea în care (prin absurd) ţărişoara noastră ar fi capabilă de lansarea unui satelit:

- Ora 10.00 Deschiderea post-oficială a evenimentului.

- Ora 11.00 Sosirea primul ziarist, destul de somnoros, dar fericit că a venit împreună cu soacra şi copiii în această miştoacă zi de primăvară.

- Ora 12.30 Sosirea ultimilor invitaţi şi reprezentanţi ai presei hidraulice

- Ora 13.00 Luarea prânzului. Cateringul le-a pregătit oamenilor diverse sortimente de haleală tradiţională românească: mici de post cu muştar, o porţie de fasole fără cârnaţ, 2 sarmale de post şi desert (o pungă de 250g de Nutline). Plus un pet de bere la 2L (tot de post).

- Ora 15.00 O oră altfel. Activităţi recreative şi sportive: vizite repetate la boscheţii din apropiere, admirarea panaramei din jur, miuţă între brazilienii corturari şi jurnalişti.

- Ora 16.00 Super recital FUEGO. La sfârşit o sesiune de autografe şi poze cu racheta în fundal.

- Ora 18.00 Amânarea programării lansării. Domnul Dumitru Prunariu a făcut o indigestie de la sarmalele cu păsat. I se dă o infuzie de apă, oţet şi bicarbonat de sodiu. Pacientul înţelege greşit şi-şi face o clismă.

- Ora 19.00. Dumitru Prunariu şi-a montat o toaletă ecologică pe pista de lansare. Numărătoarea inversă a început.

- Ora 19.00.10 Racheta încă e la sol. Dorel a uitat s-o alimenteze cu combustibil. (La interogatoriu a susţinut că ar fi trebuit să funcţioneze cu energie solară dacă tot zbura înspre Soare, DOH!!)

- Ora 19.55. Racheta în sfârşit decolează de pe poligon. După primii 100 de metri se loveşte de o cioară  grasă. Explozia luminează cerul. Satelitul aselenizează pe portbagajul Daciei Nova aparţinând lui Fuego. Acesta îşi freacă mânuţele de bucurie că nu merge totuşi cu mâna goală.
- Ora 20.30 Oamenii se retrag spre colibele lor bucuroşi că au văzut măcar un artificiu pe cinste. 

Ejti bărbat şi dai cu ruj? Ejti Gay de Cluj!

Cică un element al comunităţii gay din Cluj-Napoca a fost bătut şi batjocorit de către poliţişti.

Chiar să nu-i fi plăcut deloc-deloc?! Adevărul e că nici nu mai ştii cum să procedezi cu astfel de oameni etichetaţi. Dacă îi baţi, de ce îi baţi. Dacă nu îi baţi, de ce nu-ţi faci treaba, dacă tot i-ai adus să-i baţi. Masochismul are o largă acoperire prin toate părţile şi poziţiile acestei rotunjoare planete. Cât despre batjocorit, CEEE?! Un pederast se plânge că a fost abuzat sexual de către…un alt bărbat?! C’mon! Dacă era o poliţistă sexoasă, l-aş fi înţeles cu toţi neuronii, da aşaaa, no excuses ma’ man! Ai vrut acţiune, ai căpătat. Aşa păţăşti când vizualizezi pornache la tivi şi-n care mai mulţi homo sapienşi cu chipiu fac unga-bunga cu alţi sinonimi. Iar în clipa de apogeu al climaxului testosteronian îi trece afabil un gând horny prin sinea proprie şi personală „ia să-ncerc şi eu …da, ştiu, nu acasă!”. La secţia 4 a constatat însă resemnat că nu e chiar ca-n filme, iar pasiunea de ninja-lover era mult prea mult pentru epiderma lui epilată şi ceruită. El susţine c-au dat de l-au julit; ăilalţi că doar s-au apărat contra înverşunării tauristice de coridă a interogatului. Adevărul e, ca-ntotdeauna, pe la mijloc - sub curea. Ho..pa!

Apologia pachetului de acasă

Că eşti student, că nu eşti student, atâta timp cât o ai pe mami şi nu eşti tras prin inel, ai parte de nelipsitul moment culinar părinte-fiu –> transmiterea pacheţelului de mâncare. Momentul este întotdeauna precedat de cel puţin două convorbiri telefonice: primul constă mai ales în identificarea victimei care să-ţi transbordeze pachetu, asta în cazul în care măria-sa mâncăciosul e prea obosit să o mai ia la drum după o noapte de pomină în club „Tu când vi? Numai uichendul viitor? Interesează-te şi vezi ce prieten de-al tău vine uichendul ăsta? Cum nu ştii? Doar şi tu ai dus la alţii!”. După n-şpe telefoane aproape că ai dat de un cărăuş, dar ca de obicei, nimic nu e bătut în cuie. Al doilea telefon survine în preziua trimiterii pachetului, când are loc întocmirea meniului „Zi ce vrei sa-ţi spun, de ce ai poftă? Noo…nu mai am nucă să-ţi fac tort de ăla. Altceva? Nuu, nu pot să-şi fac nici grătare că nu ţi-am scos carnea din congelator, plus că nu am nici timp”. Ajungi unde ştiai de la început că o să ajungi: mama îţi pune tot ce vrea ea, dar i se pare mereu că-i mai democratic să te întrebe înainte. După definitivarea listei, îţi cauţi cu atenţie cuvintele sugerându-i să-ţi mai insereze în geantă şi-o sticlă de ceva (să fie neapărat de 2L) şi bineînţeles tirbuşonul ăla din sertar. Speri c-a înţeles aluzia ta fină!

Când îţi vine pachetul, de obicei ziua aia e compromisă. Şi cum mai mereu pică sâmbăta sau duminica, îţi faci mii de draci aşteptând marea sosire. Dar n-ai ce face, trebuie să îl aştepţi, că altfel ai de mers tu după el prin tot oraşu. Te rogi doar să nu-ţi fi pus mâncarea în ceva geantă de rafie. Evident. Te-ai rugat greşit. O suni pe mama şi-o qestionezi în legătură cu subiectul, însă ea îţi taie brusc elanul „Păi dacă tu nu mai dai p-acasă, în ce ai vrut să-ţi pun? Toate jenţile mai bune îs la tine!”. Îi dai dreptate şi umfli de urechi geanta de 130 de kile. Dacă stai şi la etaj, două zile ai febră musculară.

Deschiderea genţii e aproape identică cu desfacerea unui ou Kinder. Primul lucru pe care îl vezi e un bileţel – prospectul (vezi poză). Acolo găseşti toate informaţiile despre meniu precum şi modalitatea/ordinea în care se consumă. Sub el, numai caserole. Care deşi par normale, sunt pline de alimente despre care nu ai fi crezut niciodată că se pot preta unui astfel de recipient. Astfel, pe lângă nelipsitele sniţele sau sarmale, ai surpriza să găseşti ciorbă, dulceaţă şi zacuscă (mereu umplute cu vârf şi prinse cu elastic să nu le sară capacu). Oricum te miri cât de multe caserole şi borcane pot încăpea într-o geantă atât de mică şi ce bine ştie mama să optimizeze spaţiul. Dacă o suni, obţii un răspuns scurt şi concis „Da ce? Ai vrut să-ţi trimit geanta goală?!”. Şi începi să departajezi hrana în funcţie de preferinţe: ce ştii că-ţi place nu o bagi în frigider pentru că o mănânci imediat (altfel se strică şi nu-ţi doreşti), care e aşa-şi-aşa o înghesui în frigider printre caserole mai vechi, iar la care strâmbi din nas o bagi direct în congelator (pentru zilele negre în care îţi întârzie următorul pachet). Bineînţeles, orice pachet conţine prăjituri, murături şi fructe (mere în special, pe care le-ai cules tu cu mânuţa ta toamna trecută). Iar sticla aia pe care o tot cauţi, lipseşte…”Pfff, de aia am uitat! Las că îţi pun tura următoare.”. Dar şi-aşa, cu toate că ai frigiderul full, de multe ori mănânci în oraş.

 Înainte să mergi acasă, mereu trebuie să-ţi aloci 2-3 ore pentru spălatul borcanelor şi caserolelor, că e de porc să le duci câteva sute de km nespălate. Plus că trebuie să o faci pe mama să creadă că ai mâncat tot, că altfel iar îţi bagă textul lacrimogen „eu mă chinui să-ţi fac de mâncare şi tu o laşi până se strică! Sper că nu ai şi aruncat din ea!”. Până la urmă te poţi face şi de râs..dacă e ceva vecină răutăcioasă prin preajmă când ajungi. Toate ca toate, da borcanele îs sfinte. Ălea nu se aruncă pentru nimic în lume. Am în bucătărie o colecţie impresionată, însă mai mereu în drum spre casă, se mai rătăceşte câte unul, iar atunci scandalul e iminent. Nu ştiu cum poate să le ţină aşa bine evidenţa, mai ales că multe îs identice. Eu le încurc şi când îs pline...

Prospect "de post"

Ratuc-ul nostru cel de toate zilele

            Din ciclul “Bună dimineaţa, cu RATUC îmi trăiesc viaţa”, azi o nouă întâmplare foarte lol-ie din celebrele trolee care brăzdează Clujul pe direcţia Vest-Est şi retur. Faze demne de cascadorii râsului se întâmplă zilnic, dar azi parcă s-a scuturat strada cu proşti exact în mijlocul de transport în comun pe care încep să-l folosesc din ce în ce mai puţin ocazional.

         Ora 16.30. Exact când e mai aglomerat. Şasele slaloma agale prin desişul rutier târându-se cu viteza melcului în marşarier prin centrul metropolei. Când totul părea să între în amorţire (ca niciodată, nimeni nu se agita vorbind la teleiphone), brusc se aude de nicăieri, şi fără nici un preludiu, o voce exploratoare de teenager :

                    - Doamnăăă, vă place cu troleul?!

Colegă-sa de bancă, o octogenară gătită de mers la biserică, rămâne pentru câteva secunde mută, neştiind dacă handralăul face mişto de ea sau chiar o chestiona pe bune. Acesta revine:

                        - Noooo da serios acuma: vă place sau nu?!

                   - Daaa…zice tanti uşor nesigură, în timp ce toţi con-pasagerii începură să-şi ciulească urechile la dialog.

                    -  Tare, tare?!

                   - Da….no acuma îmi place şi nu prea…ştii cum e…

                    -  Da auziţi,  până unde mergeţi?

                    - Păi….până la… (babăciunea ezită să-i răspundă)

                   - Până în staţie cred că mergeţi, că acolo opreşte troleul!

                    - Da…e o ţară liberă, fiecare merge unde vrea…

                    - Da totuşi, vă spun eu că până în staţie mergeţi! …..Da auziţi, ce religie aveţi?

                    - N-am religie. De fapt e treaba mea!

                    - Da totuşi, ce sunteţi? Că există ortoooocşi, catooolici, pocăiiiţi…

          Exact în momentul ăsta cutia pe roţi ajunge în staţie şi lady în black se dă jos foarte uşurată că a scăpat de un nebun. Mă dau şi eu jos. Dar prin geam încă se mai zăreau feţele zâmbitoare ale călătorilor, contrariaţi şi ei de insolitul schimb de replici dintre generaţii. Adevărul e că tineretul a punctat! Are deja 2-0, de când cu partida de K1 de-acum o  săptămână. 

Hârtii igienico-artistice

            Sigur ai fost în camera tronului cel puţin o dată în ultimele trei zile, nu? Şi ţi-ai şi expectorat gelatina nazală de câteva zeci de ori numai în primăiarna asta? …Atunci sigur ai întâlnit omniprezenta hârtie igienică roz cu imprimeuri florale, respectiv batistuţele frumos mirositoare a levănţică primăvăratecă! Dacă nu ştii despre ce vorbesc, deja încep să râd numai când mă gândesc la impresionanta-ţi colecţie de brusturi din cămară sau la beşicile din palma mamei când îţi spală mânecile hainelorJ) Acum hai să fim serioşi: care a fost raţiunea de a face dintr-o banală hârtie igienică, pe care o tratezi în general cu spatele, o operă artistică? Chiar atât de tare să te plictiseşti în poziţia şezut încât să iei rola de hârtie şi să-ncepi s-o analizezi asemeni unui critic de artă renascentist? Ca să nu mai vorbim de batistuţele dichisite şi şpreiate gata-gata de ieşit în club! Sunt absolut convins că ăla de le-o inventat a fost cam corigent la logică: îmi vine greu să găsesc un motiv rezonabil pentru care ai parfuma o batistă deoarece, în momentul în care îl dai afară pe Muc cel Mic, teoretic expiri, nu inspiri, astfel încât izul îmbietor al batistei practic nu ar avea cum să pătrundă pe căile respiratorii.

              Daaar, dacă tot e să faci o treabă meseriaşă şi vrei să foloseşti inteligent timpul petrecut în cămăruţa cu cheiţă şi geam mat, propun un model de hârtie ijienică tip SudokuJ