Apologia pachetului de acasă

Că eşti student, că nu eşti student, atâta timp cât o ai pe mami şi nu eşti tras prin inel, ai parte de nelipsitul moment culinar părinte-fiu –> transmiterea pacheţelului de mâncare. Momentul este întotdeauna precedat de cel puţin două convorbiri telefonice: primul constă mai ales în identificarea victimei care să-ţi transbordeze pachetu, asta în cazul în care măria-sa mâncăciosul e prea obosit să o mai ia la drum după o noapte de pomină în club „Tu când vi? Numai uichendul viitor? Interesează-te şi vezi ce prieten de-al tău vine uichendul ăsta? Cum nu ştii? Doar şi tu ai dus la alţii!”. După n-şpe telefoane aproape că ai dat de un cărăuş, dar ca de obicei, nimic nu e bătut în cuie. Al doilea telefon survine în preziua trimiterii pachetului, când are loc întocmirea meniului „Zi ce vrei sa-ţi spun, de ce ai poftă? Noo…nu mai am nucă să-ţi fac tort de ăla. Altceva? Nuu, nu pot să-şi fac nici grătare că nu ţi-am scos carnea din congelator, plus că nu am nici timp”. Ajungi unde ştiai de la început că o să ajungi: mama îţi pune tot ce vrea ea, dar i se pare mereu că-i mai democratic să te întrebe înainte. După definitivarea listei, îţi cauţi cu atenţie cuvintele sugerându-i să-ţi mai insereze în geantă şi-o sticlă de ceva (să fie neapărat de 2L) şi bineînţeles tirbuşonul ăla din sertar. Speri c-a înţeles aluzia ta fină!

Când îţi vine pachetul, de obicei ziua aia e compromisă. Şi cum mai mereu pică sâmbăta sau duminica, îţi faci mii de draci aşteptând marea sosire. Dar n-ai ce face, trebuie să îl aştepţi, că altfel ai de mers tu după el prin tot oraşu. Te rogi doar să nu-ţi fi pus mâncarea în ceva geantă de rafie. Evident. Te-ai rugat greşit. O suni pe mama şi-o qestionezi în legătură cu subiectul, însă ea îţi taie brusc elanul „Păi dacă tu nu mai dai p-acasă, în ce ai vrut să-ţi pun? Toate jenţile mai bune îs la tine!”. Îi dai dreptate şi umfli de urechi geanta de 130 de kile. Dacă stai şi la etaj, două zile ai febră musculară.

Deschiderea genţii e aproape identică cu desfacerea unui ou Kinder. Primul lucru pe care îl vezi e un bileţel – prospectul (vezi poză). Acolo găseşti toate informaţiile despre meniu precum şi modalitatea/ordinea în care se consumă. Sub el, numai caserole. Care deşi par normale, sunt pline de alimente despre care nu ai fi crezut niciodată că se pot preta unui astfel de recipient. Astfel, pe lângă nelipsitele sniţele sau sarmale, ai surpriza să găseşti ciorbă, dulceaţă şi zacuscă (mereu umplute cu vârf şi prinse cu elastic să nu le sară capacu). Oricum te miri cât de multe caserole şi borcane pot încăpea într-o geantă atât de mică şi ce bine ştie mama să optimizeze spaţiul. Dacă o suni, obţii un răspuns scurt şi concis „Da ce? Ai vrut să-ţi trimit geanta goală?!”. Şi începi să departajezi hrana în funcţie de preferinţe: ce ştii că-ţi place nu o bagi în frigider pentru că o mănânci imediat (altfel se strică şi nu-ţi doreşti), care e aşa-şi-aşa o înghesui în frigider printre caserole mai vechi, iar la care strâmbi din nas o bagi direct în congelator (pentru zilele negre în care îţi întârzie următorul pachet). Bineînţeles, orice pachet conţine prăjituri, murături şi fructe (mere în special, pe care le-ai cules tu cu mânuţa ta toamna trecută). Iar sticla aia pe care o tot cauţi, lipseşte…”Pfff, de aia am uitat! Las că îţi pun tura următoare.”. Dar şi-aşa, cu toate că ai frigiderul full, de multe ori mănânci în oraş.

 Înainte să mergi acasă, mereu trebuie să-ţi aloci 2-3 ore pentru spălatul borcanelor şi caserolelor, că e de porc să le duci câteva sute de km nespălate. Plus că trebuie să o faci pe mama să creadă că ai mâncat tot, că altfel iar îţi bagă textul lacrimogen „eu mă chinui să-ţi fac de mâncare şi tu o laşi până se strică! Sper că nu ai şi aruncat din ea!”. Până la urmă te poţi face şi de râs..dacă e ceva vecină răutăcioasă prin preajmă când ajungi. Toate ca toate, da borcanele îs sfinte. Ălea nu se aruncă pentru nimic în lume. Am în bucătărie o colecţie impresionată, însă mai mereu în drum spre casă, se mai rătăceşte câte unul, iar atunci scandalul e iminent. Nu ştiu cum poate să le ţină aşa bine evidenţa, mai ales că multe îs identice. Eu le încurc şi când îs pline...

Prospect "de post"