4 noiembrie 2011

Misterioase sunt căile Domnului...

Încet-încet se mai duce naibii un simbol creştin - coroana, acel aranjament floral adus de obicei ca omagiu răposatului. Conform unui anunţ postat pe uşa Bisericii Ortodoxe din cartierul Someşeni, drept-credincioşii sunt sfătuiţi călduros să nu mai aducă coroane la înmormântări, ci bani într-un plic, alături de două-trei cuvinte de condoleanţe (dacă simt că au inspiraţie). Milostenia a trecut şi ea la un alt nivel pare-se. Ce atâtea flori şi lumânări? Ce să facă mortu cu ele? BANI tati! Da numerar să fie, că n-avem cititor de carduri şi nici încredere în cecuri.
Conform unor surse din preajma altarului, el Padre lucrează din greu la o listă cu noile tarife* bisericeşti pentru Slujba Înmormântării. Astfel:
  - Înmormântare simplă (un mort) - 800 lei
  - Înmormântare de grup (doi sau mai mulţi) - 1300 lei
  - Predică standard (10 minute) - 200 lei, peste - 30 lei/minutul
  - Slujbă prin corespondenţă (telefon, Skype) - 250 lei
  - Menţionarea expresiilor "în loc cu vedeaţă" sau "ţărână din ţărână" - 50 lei fiecare
  - Interpretarea cântului "Veşnica lui pomenire" - 100 lei
  - Citire listă iertăciuni - 65 lei
  - Însoţire mort la groapă - 200 lei (pe jos - 400 lei)
  - Aruncarea primei lopeţi de pământ reavăn în groapă - 25 lei
* Sumele pot fi achitate şi în rate, cu buletinul unuia dintre aparţinători. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu